Ghid metodologic Predarea-învățarea integrată a limbii române în Centrele Educaționale din Diasporă

Ghidul metodologic Predarea-învățarea integrată a limbii române în Centrele Educaționale din Diasporă constituie un demers inedit al procesului didactic, bazat pe strategiile interactive, colaborare și cooperare, accentul punându-se pe actorul social - copilul conaționalilor noștri, care dorește să-și păstreze rădăcinile de unde se trage.

Abordarea nouă, inovativă, pe care o propun autorii, necesită implicare, creativitate, flexibilitate, crearea unui mediu propice învățării limbii române, ceea ce va duce inevitabil la conștientizarea păstrării tradițiilor naționale și a valorilor culturale.

În procesul de predare-învățare a limbii române în Centrele Educaționale din Diasporă un accent deosebit se pune pe proiectarea integrată și pe etapele de realizare a acesteia, aspect subliniat în mod repetat de autorii ghidului.

Dintre strategiile didactice active și interactive se evidențiază imersiunea lingvistică și atelierul cultural care sporesc gradul de însușire a limbii române, a tradițiilor strămoșești și a valorilor culturale. Se valorifică la maximum potențialul emoțional și cel de apartenență la o cultură.

Acest produs a fost elaborat în cadrul programului „Centre Educaționale din Diasporă” care a susținut financiar și metodologic peste zece centre educaționale din diasporă - centre și grupuri care organizează ore, cursuri, școli duminicale de studiere a limbii române, culturii natale ș.a. în afara hotarelor Republicii Moldova pentru cetățenii moldoveni și descendenții acestora.

Consultați și Curriculumul la limba română pentru Centrele Educaționale din Diasporă și manualul „Învățăm Limba Română Împreună. Primii Pași” Nivelul A1.